Albastru si regrete

Ti-am aruncat privirea-n mijlocul marii,

Iar pe albastrul etern, genele tale, par somnoroase sirene.

Nu ne mai leaga nimic.

Noi n-am avut decat o clipa.

Nu ore, zile, vieti,  ci doar o clipa.

Ni s-au catapultat cuvintele-n vazduh, pe urmele pescarusilor.

Nu ne mai leaga nimic si astazi,

zambetele noastre stau la macerat pe asfalt.

Nu ne mai leaga nimic.

Iar tacerile noastre, ce odinioara infiorau pietrele, vor disparea pentru vesnicie.

Vraja

Zile si nopti de rataciri oarbe.

Cautari.

Da-mi Doamne pamant!

Un ochi de pamant proaspat,  cald, insalubru,

in care sa-mi ingrop fantasma cu o mie de ochi.

Sa-i pun la temelie “strange-ma-n brate”-ul, si sarutarile flamanzi,

urechile mici, bratele si spatele de martipan;

si buzele!

Satanice buze!

duhnind a eternitate, piatra si ploaie.

Si parca toate orizonturile-mi par mici pentru cat de urias a crescut in mine,

cantecul meu trist.

Albastru cobalt

Albastru cobalt, transparent, de neatins.

Asa-mi apare amorul cand iti cer sa ma saruti de noapte buna.

In scobitura fruntii tale, stropii de transpiratie,

Se-nfrupta, hulpav, cu portii dulci de aura ;

Cand zambesti, toata lumina posibila,

Pare atunci simpla, efemera, banala.

Caci lucrurile cu tine, Younes, sunt simple.

Amorul tau e complicat.

Ca un albastru cobalt, transparent, de neatins.

Tie

Tie,

Younes,

ti-am pus cuvintele la picioare. Si toate fantasmele mele, au devenit ale tale.

Intr-un soi de contract tacit, fiecare por al meu,

a devenit traseul haituirii tale.

Fantezia mea,

alter ego-ul meu.

Tie,

ti-am dat lumina in fructe si intuneric in fumuri de tigara.

Nevoia de a fi cu altii, a pierit, asa cum pier visele frumoase;

fara urma, fara miros, fara speranta.

Tie,

Ti-am dat cuvintele in brate, si-am perforat lumina

sa-ti faci casa-n marea mea.

 Iar plansul ei imita zgomotul talpilor tale goale sub ploaie. 

Tie.

Iunie

Ciresarul poarta Bucurestiul pe aripi galbene.

Soarele-si cerne razele prin prelate,

ramuri , frunze si umbrele.

Cerul ca de plastilina,

albastru curat, neintinat, se joaca de-a sufleorul.

Se apropie tiptil de urechile trecatorilor,

pe treptele vantului,

si-arunca numele tau in zari.

Younes.

Younes.

De-as pune un apostrof inimii tale,

pentru fiece timp scurs de cand ai parasit tandemul,

ti-as ingradi cordul de slove ascutite.

Ti-as spune ca-mi lipsesti. Sau ca  mi-as dori sa fiu satul de tine.

Plin.

Azi,

rezistenta la tine imi pare zadarnica.

Ce ramane din tine

Ce ramane din tine, prin mainile olarului,

sunt firimituri de vis. 

Pene, cercuri pe ape si ploi pe-asfaltul Bucurestiului.

Ce ramane din tine, 

e un ocean de fluide  pe-un corp strain.

O impresie de arome-

amagitoare.

 Bantui fanteziile ascetilor, singuraticilor, maniaco-depresivilor.

Ce ramane din tine, acum ca prezenta ta nu mai e,

se pierde-n cateva cuvinte netalentate pe o coala alba.

Adictie

Pe buzele mele, se dau batalii seculare.

Se stiu dorintele pe de rost. Si fiecare striatie,

e o ambuscada-n care limba ta, cade-n capcana.

Stransoarea celor patru buzele, amortite-ntr-un exercitiu fizic,

lesina sub ropotul respiratiei tale.

Ti-as pune degetul pe buzele sa te opresc.

Sa-ti inabus vocea lenesa.

Si sa ne oprim privirile in timpul nostru.

Acel timp in care gandurile, energiile si vibratiile noastre,

Se cauta reciproc.

Pe buzele mele, musteste adictia.