vineri, noiembrie 20, 2009

Al tau


Cobor
ma agat de o liana in jungla gandurilor mele
monstri imaginari zgaraie peretii negrii de fum de tigara
uvertura lui Bach imi adoarme simturile
ma invarte in neant
ma prind
ma agat de amintirea ta
apari ca o himera
imi smulgi lacrimile
ma prinzi de mana si ma arzi
"Imi apartii!!Nu-ti vei cunoaste sensul in afara granitelor mele.Vei ramane al meu asa cum nu ai fost niciodata.Vei sti ce inseamna nemurirea. Ti-ai dorit sa ma ai, acum sunt a ta! Pe vecie!"
Vii si mi arzi buzele cu un sarut
"Lasa-ma, lasa-ma! Dar ma tragi dupa tine prin intuneric
Te urmez fortat
Ca un sclav
Al tau.

joi, noiembrie 12, 2009

Oda a Salvador Dali


Una rosa en el alto jardín que tu deseas.
Una rueda en la pura sintaxis del acero.
Desnuda la montaña de niebla impresionista.
Los grises oteando sus balaustradas últimas.

Los pintores modernos, en sus blancos estudios,
cortan la flor aséptica de la raíz cuadrada.
En las aguas del Sena un iceberg de mármol
enfría las ventanas y disipa las yedras.

El hombre pisa fuerte las calles enlosadas.
Los cristales esquivan la magia del reflejo.
El Gobierno ha cerrado las tiendas de perfume.
La máquina eterniza sus compases binarios.

Una ausencia de bosques, biombos y entrecejos
yerra por los tejados de las casas antiguas.
El aire pulimenta su prisma sobre el mar
y el horizonte sube como un gran acueducto.

Marineros que ignoran el vino y la penumbra
decapitan sirenas en los mares de plomo.
La Noche, negra estatua de la prudencia, tiene
el espejo redondo de la luna en su mano.

Un deseo de formas y límites nos gana.
Viene el hombre que mira con el metro amarillo.
Venus es una blanca naturaleza muerta
y los coleccionistas de mariposas huyen.

*

Cadaqués, en el fiel del agua y la colina,
eleva escalinatas y oculta caracolas.
Las flautas de madera pacifican el aire.
Un viejo dios silvestre da frutas a los niños.

Sus pescadores duermen, sin ensueño, en la arena.
En alta mar les sirve de brújula una rosa.
El horizonte virgen de pañuelos heridos
junta los grandes vidrios del pez y de la luna.

Una dura corona de blancos bergantines
ciñe frentes amargas y cabellos de arena.
Las sirenas convencen, pero no sugestionan,
y salen si mostramos un vaso de agua dulce.

*

¡Oh Salvador Dalí, de voz aceitunada!
No elogio tu imperfecto pincel adolescente
ni tu color que ronda la color de tu tiempo,
pero alabo tus ansias de eterno limitado.

Alma higiénica, vives sobre mármoles nuevos.
Huyes la oscura selva de formas increíbles.
Tu fantasía llega donde llegan tus manos,
y gozas el soneto del mar en tu ventana.

El mundo tiene sordas penumbras y desorden,
en los primeros términos que el humano frecuenta.
Pero ya las estrellas ocultando paisajes,
señalan el esquema perfecto de sus órbitas.

La corriente del tiempo se remansa y ordena
en las formas numéricas de un siglo y otro siglo.
Y la Muerte vencida se refugia temblando
en el círculo estrecho del minuto presente.

Al coger tu paleta, con un tiro en un ala,
pides la luz que anima la copa del olivo.
Ancha luz de Minerva, constructora de andamios,
donde no cabe el sueño ni su flora inexacta.

Pides la luz antigua que se queda en la frente,
sin bajar a la boca ni al corazón del hombre.
Luz que temen las vides entrañables de Baco
y la fuerza sin orden que lleva el agua curva.

Haces bien en poner banderines de aviso,
en el límite oscuro que relumbra de noche.
Como pintor no quieres que te ablande la forma
el algodón cambiante de una nube imprevista.

El pez en la pecera y el pájaro en la jaula.
No quieres inventarlos en el mar o en el viento.
Estilizas o copias después de haber mirado
con honestas pupilas sus cuerpecillos ágiles.

Amas una materia definida y exacta
donde el hongo no pueda poner su campamento.
Amas la arquitectura que construye en lo ausente
y admites la bandera como una simple broma.

Dice el compás de acero su corto verso elástico.
Desconocidas islas desmienten ya la esfera.
Dice la línea recta su vertical esfuerzo
y los sabios cristales cantan sus geometrías.

*

Pero también la rosa del jardín donde vives.
¡Siempre la rosa, siempre, norte y sur de nosotros!
Tranquila y concentrada como una estatua ciega,
ignorante de esfuerzos soterrados que causa.

Rosa pura que limpia de artificios y croquis
y nos abre las alas tenues de la sonrisa.
(Mariposa clavada que medita su vuelo.)
Rosa del equilibrio sin dolores buscados.
¡Siempre la rosa!

*

¡Oh Salvador Dalí de voz aceitunada!
Digo lo que me dicen tu persona y tus cuadros.
No alabo tu imperfecto pincel adolescente,
pero canto la firme dirección de tus flechas.

Canto tu bello esfuerzo de luces catalanas,
tu amor a lo que tiene explicación posible.
Canto tu corazón astronómico y tierno,
de baraja francesa y sin ninguna herida.

Canto el ansia de estatua que persigues sin tregua
el miedo a la emoción que te aguarda en la calle.
Canto la sirenita de la mar que te canta
montada en bicicleta de corales y conchas.

Pero ante todo canto un común pensamiento
que nos une en las horas oscuras y doradas.
No es el Arte la luz que nos ciega los ojos.
Es primero el amor, la amistad o la esgrima.

Es primero que el cuadro que paciente dibujas
el seno de Teresa, la de cutis insomne,
el apretado bucle de Matilde la ingrata,
nuestra amistad pintada como un juego de oca.

Huellas dactilográficas de sangre sobre el oro
rayen el corazón de Cataluña eterna.
Estrellas como puños sin halcón te relumbren,
mientras que tu pintura y tu vida florecen.

No mires la clepsidra con alas membranosas,
ni la dura guadaña de las alegorías.
Viste y desnuda siempre tu pincel en el aire,
frente a la mar poblada con barcos y marinos.

Federico Garcia Lorca por Salvador Dali

duminică, octombrie 25, 2009

Vaduv



Sa pleci?
De ce?
Ma parasesti pe mine
Desi am fost casa saruturilor tale
Adapostul secretelor
Perna si lenjeria ta
Parfumul cu care te trezeai dimineata si care-ti staruia pe piele mereu
Pleci
Ma parasesti
Ma lasi
Vaduv.
Vaduv de lume.

vineri, octombrie 23, 2009

Tandem invincibil


Daca ne avantam intr-un haotic dans pe zapada ar fi oare ceva mai cristalin decat tandemul picaturilor de ploaie? Intreaga noastra existenta s-ar reflecta in intunericul unor nori pacatosi.
Ar fi ca si cum ne-am gasi justificare in aberatiile zilnice ale unor angajati carora monotonia ca un ser indispensabil , le umple venele obosite. Dar tandemul nostru nu poate fi atat de anodin. Fiinta noastra inca necalibrata normelor sociale transcede mizantropia acestor mizerii comune. Tandemul nostru, pentru ca ne place sa il numim asa, desi ne referim la acea binecunoscuta dualitate, nu ar fi decat metoda noastra de aparare.
Ceata frustrarilor noastre nu ne-ar forma nimic mai prielnic decat aceasta carapace impermeabila existentei celorlalti. Ne-am putea in cazul acesta numi, tandem invincibil. Ca si cum tu-fetita invincibila si eu-poezia sufletului tau, am putea forma, aripile albinei ce zumzaie in departare, sau mirosul marii ce sfarteca smogul orasului.
„- Nu-i asa ca daca am survola gradinile Paradisului, acestea s-ar sufoca de invidie, la mirosul perfid al pielii tale?
-S-ar putea intampla la fel si cu tine, poezia sufletului meu. Daca s-ar ridica armata de zei sa imprastie blesteme in timp ce ii ademenesti cu ambrozia, nu te-ar vedea satenii ca o capetenie mai vrednica a primilor? Nu ar insemna asta ca am putea pune capat, numai cu existenta-ne, istoriei lumii?
-Existenta noastra ar fi, exclusiv, putere asupra-Le numai prin sfintenia uniunii noastre. Sa fie tandemul nostru marja de eroare provenita, normal, in orice sistem dorit infailibil. Am putea fi ca si dervisii rotitori, ce prind viata in poemele perfecte ale lui Rumi. Ca si cum tandemul nostru ar plonja frenetic in creatia persana
:„ undeva afara, dincolo de ce bine si rau, exista un camp imens. Acolo ne vom intalni.”
-Se crucesc simbolurile la simpla afirmare a arogantei noastre. Sa fuga de sub atingerea noastra prejudecatile, normele si stupiditatea cotidiana. Caci suntem tandemul ideal. Cel invincibil”

Won't care less


It's all black and white, it's all colourless.
I left my thoughts on the bookstand.
It's silence in me. It's filled with emptiness. My lips are drowned in a stupid anthem: "there's nothing worse than a shitty thruth".
I take my ring off the finger. If i throw it will it reach to you? Probably not, considering my physical power: and if I put it back will you understand why I've done it?
Probably not. Again. So i stop wondering myself.
I swallow back my thoughts and put the anthem on the bookstand.
I'll go to sleep, I'll fill my emptiness with dreams.

miercuri, octombrie 21, 2009

Octombrie


E noapte-n noi.

Ne marginesc oglinzile.

Ne tinem atingerile ascunse sub snurul papucilor.

E totul trist, totul posac.

Iti simt respiratia-n podul palmei

Te tin strans, cat mai strans.

Sa nu te scap, sa nu ma scap

Nu tipa.

Nu geme, ca se risipesc scarile

Si vom cadea.

marți, octombrie 20, 2009

Contradictie


Liniste.

Pentru cateva secunde fac liniste in mine. Imi umplu mainile cu nisip verde. Ma intind pe pamant sa ascult iarba. Cativa pasi de deget mai incolo, un greier canta A ton etoile unei gargarite. Furnicile isi fac casa sub tastatura monstrului tehnologic de langa copac. Imi plac norii. Ii privesc cum isi povestesc unul altuia despre lipsa de punctualitate a Soarelui. Vor trebui si azi sa munceasca cateva ore peste program.

"-Ca de obicei!"-a zis unul dintre ei.

Imi aprind lenes o tigara. La fel de lenes ca si atunci cand te vazusem prima data. De fapt la fel de lenes ca intotdeauna. Incep sa fac castele din fum de tigara. Inalt un turn triumfator, un turn rece, un turn singur. Un fluture de matase invita vantul sa-si gaseasca acoperisul in castel. Cu un murmur citadin, observ cum mina creionului meu o ia la sanatoasa. La parau. Sa se spele. Imi place linistea. Imi place linsitea mea, imi plac norii si imi place sa scriu.Semnat:Omida Galbena
Eye Witness Manager Romania,
Nowhere place, Number Non Existant.

luni, octombrie 19, 2009

Empty recycle bin?


Stiai cum ai aparut? Ai aparut suav, cu o privire,cu o atingere,cu un gest controlat,cu o inocenta simulata. A urmat un click dreapta/new/folder. Asa! Sa ai locul tau. Acel loc pe care il ai pana si astazi in mine. Am fost si inca sunt un egoist. Te-am transformat in zipped file. Asa ca mi-ai devenit secret. Unul criptat intr-un folder. Unul pe care nu l-am dat la share. Si-ti dadeam zilnic extract all. Sa mi se salveze pe desktop zambetul tau. Acel zambet pe care l-am crezut mereu al meu. Dar nu a fost niciodata. Asa ca mi-a fost mai usor sa dau un rename folder-ului. Sa-l numesc "sugestiv" R.A.D.A.M. Dar in graba acelui zambet ce nu-mi apartinea am apasat f5. Si m-am trezit la realitate. Asa ca am optat pentru delete. Era sigura modalitate de a scapa de tine din moment ce nu te pot uita.

Asa ca acum nu esti nimic altceva decat un folder criptat din Recycle Bin.

sâmbătă, octombrie 17, 2009

Write down



Write down...write down lil' pencil all my thoughts...write them down...colour my love in black ink...draw wings to my immortal..define me! Write my name...learn it by heart...and when you'll feel sober..throw it in the wind...shoot me with darkness...conquer me with the words i live through!
Hide the sparkles of my eyes...cut my skin off...write on me lil' pencil...write on my my suffering...the only way i can discover myself.....give a sense to my life...write it down pencil..transforme me...transforme me in words...in the words i want to say.

marți, octombrie 13, 2009

Soapte rosii


Soapte rosii
Ma prefac zi de zi intr-o soapta rosie. Ma imbrac zi de zi cu fum , cu mocnet de cadavre si miros scarbos de matraguna.
Ma prefac zi de zi intr-o soapta rosie.
Pentru a-ti desena pe gura, pe sani si pe pantece, sine ferate de rosu, pe care sa stationeze, intr-un tren comunist, pasiunea mea. Frustrarile-mi cad in cutia de vopsea si se intorc albe, ca un vis de vara ce se pierde lacom in parchetul negru. Cu miros de lac. Ca si clapele pianului. Ma prefac zi de zi intr-o soapta rosie ca intr-un razboi stupid si utopic de vise. Visele fara un pic de utopie in ele, nu sunt vise. Sfintenia mirului imprastiat in garsoniera se pierde in mizantropia fumului de tigara ce-mi ingalbeneste florile.
La fel ca si tine, soaptele rosii, sunt efemere. Apar la intretaierea miseleasca a ratiunii cu emotiile si-si cauta adapostul in carcase proaspete de oase. La fel ca si sideful pielii tale, soaptele rosii, sunt masinarii indestructibile de ucis simturile... Sunteti inseparabile. Tu si soaptele rosii. Ma prefac zi de zi intr-o soapta rosie in speranta ca voi putea fi confundat intr-o zi cu canaful ce-ti gatuie incheietura mainii stangi. Sau cu rujul care-ti acopera zi de zi buzele, ca un ocean stelar de furie.
Ma prefac zi de zi intr-o soapta rosie. Intr-o soapta ale carei urme sa fie ate pe care Destinul sa le manuie cu dibacie pentru a ma conduce spre tine.

luni, octombrie 12, 2009

5 a.m.


Fumul de tigara saruta aerul, omorandu-l. Asternuturile de matase se joaca de-a v-ati ascunselea printre noi. Parca din cutele lor ies fluturi de carbuni ce-ti fac puful pielii sa roseasca. Ca si sinele de rosu ce ti le-am trasat pe spate. Sa aiba pasiunea mea unde sa stationeze. Si cum sa se plimbe pe pielea ta ca intr-o caleasca din flori mintale.
E iar 5 dimineata. Al catelea rasarit sa fie care ne prinde ascunsi in pete de vin si miros de ceara? Retoric.
Firele de praf se inalta ca si aburii de pe pielea ta.
Se prind in zbor.
Danseaza.
Praf si aburi de caldura. Ce imagine demna de imortaliza! Daca se aduna vor putea oare sa contruiasca o copie fidela a curbelor corpului tau?
Tu dormi.
Tu.
Si-n parul tau se joaca notele lui Mozart. Si parul tau fosneste. Ca o bataie de frunze. Cum ar zice Nichita. Imi lipsesti , maestre!
Mai fumez o tigara. Si ma culc.

marți, septembrie 01, 2009

Intim


Inca mi-te amintesc.
In rochia-ti rosie de tul si chiffon alb pari sa concurezi gratios mersul leganat de lebada al concurentelor unui concurs de frumusete. Aveai mereu expresia ambigua cu ochii parca cazuti in adancimea cearcanelor reanimate de creionul anticearcan. Aveai mereu incheietura mainii drepte sugrumata de bratara de argint cumparata de pe Lipscani, la care-ti atarnasei in credinta ta in superstitii, mana Fatimei. Sa fii ferita de nenoroc. Si chiar credeai asta. Inocenta-ti invada zambetul larg si puber pe care-l afisai in fiecare secunda, incantata fiind parca de tot ceea ce era in jurul tau. Ca si asiaticii cu ale lor vesnice si déjà agasante aparate de fotografiat. De parca imortalizarea e drum spre neimbatranire. Stupida credinta!
Purtai mereu in urechi diamante incorsetate crud de perle negre de cultura. Ca si mastile imperioase de la opera ce se trag pe chipurile chircite de timp si sufocate de opulenta unei lumi avare.
- Pe tine bijuteriile sunt de prisos! Poteca pe care puful urechii tale il deschide curiosilor pare drum initiatic in frumusetea absoluta a acestei lumi. De ce sa-ti acoperi cuibul suprasternal? Goliciunea l-ar face mai dezirabil decat aparitia primilor muguri de ciresi pe drumurile pline de sarbatoare ale ametitorului Hanami. Te-as numi Aiko, dar numele pe care il ai ti se potriveste mai bine.
Imi ziceam mereu ca parul tau castaniu pare sa fie toamna. In el se impleteau intr-o betie de culoare Dragostea si Esecul. Daca ar fi fosnit, mi-as fi intarit indoielile asupra umanitatii tale. Gesticulai mult. Cu gesture deschise, largi si mereu cu degetele departate. La fiecare cateva secunde iti atingeai parul. O faceai intr-un mod liric, intr-o armonie deplina cu notele de baza ale parfumului tau. Miroseai a mosc si iasomie. Si din cand in cand a biscuiti cu crema roz cumparati vrac de la chioscul din fata scarii.
Citeai mereu poeziile lui Neruda atunci cand te intristai. Te asezai turceste, iti aruncai ceasul de frica timpului si te-ndopai cu Puedo escribir los versos mas tristes esta noche si Earl Grey. Te-ntrebam mereu: Daca frumusetea ar purta un nume, care crezi ca ar fi ala?
Ma priveai mereu pierduta, nemultumita si fara de idée.
Raspunsul decurgea din privirile noastre, din atingerile mele si din elogiul efervescent ce-mi aparea in minte cand ma gandeam la tine.

joi, iunie 18, 2009

Insomnia


Insomnia mea,
Himera cu buze rosii de atemporalitate
contur neconturat de intuneric
inteles neinteles de abstract
Insomnia mea,
val de obscur,
loc de sentimente,
loc de memorii.
Insomnia mea.

Himera

Intunericul se lasa
Iti dispare zambetul
Incep sa-ti dispara aripile
Un strat de rugina-ti acopera pielea
Iar ochii..ochii iti picura aur
Rochia ti se transforma-n argint,
buchet de spini iti inghite genele,
de pacate-ti arde gura
Negru trandafir pe crestet se infasoara ca un sarpe de gheata.
Apari...Dispari
Devii...Devii inger?
Esti un vis,un dulce vis al vietii mele amare
Esti himera... himera de argint!

sâmbătă, iunie 13, 2009

x, y


Observi cum se minuneaza norii? Ii vezi cum se intind lenesi pe cer? Se mai plimba cate unul. Care fugareste cate un porumbel, care mai injura cate un avion. Asta mare de deasupra noastra parca e o capsuna uriasa, din care se hraneste lacom vazduhul. Langa capsuna e unul de seamana cu o efemera de albastru, parca e o pelerine. Sa fie un erou ascuns sub propria-i armura? Sa fie ascuns pe-acolo Superman? Sau sa fi sfarsit intr-adevar asa cum a crezut intocmai creatorul sau? Nu conteaza, mi-e totuna la urma urmei. Mai bine sa mai aprind o tigara.
X: -Asta da viciu! Te imbolnaveste treptat si spre deosebire de altele, dependenta aici e demna. Sau am vrut sa zic ca se manifesta cu mai multa demnitate decat dependenta pe care altele o dau. Iar aberez.
Y: -Nu aberezi. Am inteles ce ai vrut sa spui. Doar ca sunt parca inghitita de acela. Nu ti se pare avid? Nu e ca si cum e o intindere strapunsa de dinti? Nu ti se pare ca ne seamana? Frumosi si trecatori.
Daca as putea sa imi aleg, in fata unui consiliu al absurdului, ce forma as vrea sa iau, as alege cu siguranta sa fiu tot om. As alege sa fiu nascuta din nou in pantecul mamei mele. Sa ma duc din nou la aceeasi gradinita unde m-am sarutat pentru prima data. Desi “norocosul” a inceput sa planga crezand ca vreau sa ii fur jucaria. Sa ascult aceeasi muzica, sa am aceeasi prieteni. Sa am acelasi par moale pe care nu il pot aranja asa cum vreau. Sa te cunosc din nou, sa fiu cu tine inca o data si o mie de ori dupa. Tu ce ti-ai dori?
X: -Cel mai probabil nimic. Toata lumea sa fie un mare parc in care sa ma pot plimba cu tine, tinandu-te de mana si sa umplem peretii garsonierei noastre de fotogafii. Sa fie iasomia floarea nationala, sa fie in loc de atatea printuri, salcami si drumul nostru sa fie plin de nisip verde. Sa fie totul diafan cand sunt cu tine, nu doar efemer. Nimic mai mult.

vineri, iunie 12, 2009

Introspectie


Frunzele se destramă sub al lunii albastru întuneric ca nişte mănuşi de rugby aruncate în namol. Hoţii de noapte înghesuie nesătuli stelele cerului în saci roşii de catifea. În oraş e linişte. Pe străzi nu e nimeni. Poate doar haitele de câini care-şi dispută alarmant teritoriile. Sub lumina palidă a unui felinar comunist, tinerii chicotesc în şoaptă. Încearcă să se sărute dar sunt distraşi de ţipătul strident al unei sirene de poliţie. Iar a fost prins cineva încercând să fure vise.
Tinerii se ţin timid de mâini. Naivă, fata zâmbeşte pofticios replicilor anodine ale celui de lângă ea. Îmi zic în sine “Aşa se nenorocesc vieţile. Se ascunde fiecare în spatele unui interes. Îmi mut privirea spre magazinul loto. În vitrina de sticlă verde, prăfuită şi plină de aracetul afişelor, tronează impetuos lumina unei firme luminoase: “Câştigătorul loto 6/49 de săptămâna aceasta este D.Constantin. Norocosul este aşteptat să îşi ridice premiul până pe data de 19 mai 2009. Oraşul a rămas fara aer. Liniştea sa, însclăvită de domnia peturilor aruncate pretutindeni, se arată la faţă după ce ultimul beţiv a părăsit “La Mitică” pentru a poposi nesilit printr-un sanţ. Până a doua zi dimineaţă, când, oarecum ciclic , îşi va relua ziua anterioară.
La câţiva metri depărtare, se aude vântul cum bântuie gangurile periculoase din jurul măreţelor acoperişe ale pierzaniei morale. Vântul şi liniştea se împreunează sub domnia mizeriei şi a bordelurilor. Mi-a devenit orasul dezolant. E trist şi urât ca mirosul insuportabil ce e peste tot în aer.
Florile se întorc dezamăgite în pământ, mugurii se retrag înspăimântaţi în crengile copacilor, tot universul îşi ia o pauză. O mică pauză de ţigară şi de o introspecţie.