Contradictie

Liniste.

Pentru cateva secunde fac liniste in mine. Imi umplu mainile cu nisip verde. Ma intind pe pamant sa ascult iarba. Cativa pasi de deget mai incolo, un greier canta A ton etoile unei gargarite. Furnicile isi fac casa sub tastatura monstrului tehnologic de langa copac. Imi plac norii. Ii privesc cum isi povestesc unul altuia despre lipsa de punctualitate a Soarelui. Vor trebui si azi sa munceasca cateva ore peste program.

"-Ca de obicei!"-a zis unul dintre ei.

Imi aprind lenes o tigara. La fel de lenes ca si atunci cand te vazusem prima data. De fapt la fel de lenes ca intotdeauna. Incep sa fac castele din fum de tigara. Inalt un turn triumfator, un turn rece, un turn singur. Un fluture de matase invita vantul sa-si gaseasca acoperisul in castel. Cu un murmur citadin, observ cum mina creionului meu o ia la sanatoasa. La parau. Sa se spele. Imi place linistea. Imi place linsitea mea, imi plac norii si imi place sa scriu.Semnat:Omida Galbena

Eye Witness Manager Romania,

Nowhere place, Number Non Existant.

Introspectie

Frunzele se destramă sub al lunii albastru întuneric ca nişte mănuşi de rugby aruncate în namol. Hoţii de noapte înghesuie nesătuli stelele cerului în saci roşii de catifea. În oraş e linişte. Pe străzi nu e nimeni. Poate doar haitele de câini care-şi dispută alarmant teritoriile. Sub lumina palidă a unui felinar comunist, tinerii chicotesc în şoaptă. Încearcă să se sărute dar sunt distraşi de ţipătul strident al unei sirene de poliţie. Iar a fost prins cineva încercând să fure vise.
Tinerii se ţin timid de mâini. Naivă, fata zâmbeşte pofticios replicilor anodine ale celui de lângă ea. Îmi zic în sine “Aşa se nenorocesc vieţile. Se ascunde fiecare în spatele unui interes. Îmi mut privirea spre magazinul loto. În vitrina de sticlă verde, prăfuită şi plină de aracetul afişelor, tronează impetuos lumina unei firme luminoase: “Câştigătorul loto 6/49 de săptămâna aceasta este D.Constantin. Norocosul este aşteptat să îşi ridice premiul până pe data de 19 mai 2009. Oraşul a rămas fara aer. Liniştea sa, însclăvită de domnia peturilor aruncate pretutindeni, se arată la faţă după ce ultimul beţiv a părăsit “La Mitică” pentru a poposi nesilit printr-un sanţ. Până a doua zi dimineaţă, când, oarecum ciclic , îşi va relua ziua anterioară.
La câţiva metri depărtare, se aude vântul cum bântuie gangurile periculoase din jurul măreţelor acoperişe ale pierzaniei morale. Vântul şi liniştea se împreunează sub domnia mizeriei şi a bordelurilor. Mi-a devenit orasul dezolant. E trist şi urât ca mirosul insuportabil ce e peste tot în aer.
Florile se întorc dezamăgite în pământ, mugurii se retrag înspăimântaţi în crengile copacilor, tot universul îşi ia o pauză. O mică pauză de ţigară şi de o introspecţie.