Oda diminetii

E o dimineata lichida fiecare secunda-n care ,

molcoma,

se-mprastie in casa

mirosul oualelor prajite si-a cafelei turcesti;

Wagner peste tot.

Imi intra plamanii sub un asediu olfactiv.

Crispate, degetele picioarelor strang lenjeria,

Spasmodic chiar.

Corpul tau,

Are iar acelasi aspect bizar,

De Monet meets Gaugain

Unde sub tuse flamande de negru, ti se contureaza in coltul gurii,

tolanit,

Gandul ca suntem din nou impreuna.

Pleca-vei

Pleca-vei.

Azi ti-ai pus gandurile-n cabinet,

In ochii de faianta glazurata zambetul tau pare static;

Faldurile mainilor tale nasc susuratoare temeri.

E totul ca-ntr-un film de von Trier.

Complex, sfredelitor, dramatic.

Cand m-am indragostit de tine?

unde?

Mi-a placut sa stiu ca “durerea si fericirea, cu tine sunt la fel”

Pleca-vei.

Imaginarium

Noua,

Noua, soarele ne apare dimineata-n cafea

In picaturi, amestecat cu miere si paine prajita.

Lumea noastra e o piersica,

ce se odihneste-ntre degetele carnoase ale unui copil.

Noua,

Noua luna,

ne apare calare pe solzii pestilor zburatori;

Cum de nu visam niciodata oceanul?

Chemare

Pe valurile marii noastre plutesc glasuri de sirene,
Corabiile de sticla mesteca hulpav,
visele celor innecati.
Un albastru curat, nemaivazut, nedefinit
Te cheama acasa;
Acasa.
Fiecare vers ce apare pe cer,
In miezul furtunilor,
nu este nimic altceva decat tipatul unui crap,
A unui cal de mare, stea sau scoica,
Fiecare vers nu este decat un tipat dulce si tandru.
O chemare acasa.
Vino!

Iluminare

Pentru mine , Iubito,

Luna nu e decat un ochi uscat.

Un glob ocular sarat, sec, ce se scalda-n vid.

Lumina, prima mea Lumina,

iluminarea mea,

baie de galben si foc,

vine din miscarea parului Tau.

Despre ne-tine

Cred ca mi-ar fi fost dor de tine si daca nu te-as fi intalnit,

daca nenasterea ta n-ar fi decat o ciclica coincidenta

de care sa ma lovesc.

Si in care mi se-agita picioarele ca intr-un pas-de-quatre.

Iar Ceaikovski ar pune la un loc pe portativ

Tristetea mortii, norii, soarele,

pe mine si pe ne-tine;

Panza bionica

Daca n-as fi eu insumi,

Fiecare striatie a buzelor tale,

ar cunoaste desertaciunea firelor de nisip.

Si toate vietatile ti-ar bioniza privirea,

inundand-o;

Rauri de negru ti-ar fi plansul.

Albastra, ti-as face lumea interioara,

Corali si vulturi, lipiti ca-ntr-un colaj,

Se contopesc deasupra coroanei tale.

In fiece cadru cu tine, s-ar zvarcoli cobrele insetate,

Si rozul sanilor venusieni ar sti zbarcirea.

Daca n-as fi eu pictorul tau,

Fiecare cadru cu tine din imaginatia mea,

Ar fi ca o bucata de ziar, c-un zambet mototolit.