Pleca-vei.
Azi ti-ai pus gandurile-n cabinet,
In ochii de faianta glazurata zambetul tau pare static;
Faldurile mainilor tale nasc susuratoare temeri.
E totul ca-ntr-un film de von Trier.
Complex, sfredelitor, dramatic.
Cand m-am indragostit de tine?
unde?
Mi-a placut sa stiu ca “durerea si fericirea, cu tine sunt la fel”
Pleca-vei.
Noua,
Noua, soarele ne apare dimineata-n cafea
In picaturi, amestecat cu miere si paine prajita.
Lumea noastra e o piersica,
ce se odihneste-ntre degetele carnoase ale unui copil.
Noua,
Noua luna,
ne apare calare pe solzii pestilor zburatori;
Cum de nu visam niciodata oceanul?
Pe valurile marii noastre plutesc glasuri de sirene,
Pentru mine , Iubito,
Luna nu e decat un ochi uscat.
Un glob ocular sarat, sec, ce se scalda-n vid.
Lumina, prima mea Lumina,
iluminarea mea,
baie de galben si foc,
vine din miscarea parului Tau.
Cred ca mi-ar fi fost dor de tine si daca nu te-as fi intalnit,
daca nenasterea ta n-ar fi decat o ciclica coincidenta
de care sa ma lovesc.
Si in care mi se-agita picioarele ca intr-un pas-de-quatre.
Iar Ceaikovski ar pune la un loc pe portativ
Tristetea mortii, norii, soarele,
pe mine si pe ne-tine;
Daca n-as fi eu insumi,
Fiecare striatie a buzelor tale,
ar cunoaste desertaciunea firelor de nisip.
Si toate vietatile ti-ar bioniza privirea,
inundand-o;
Rauri de negru ti-ar fi plansul.
Albastra, ti-as face lumea interioara,
Corali si vulturi, lipiti ca-ntr-un colaj,
Se contopesc deasupra coroanei tale.
In fiece cadru cu tine, s-ar zvarcoli cobrele insetate,
Si rozul sanilor venusieni ar sti zbarcirea.
Daca n-as fi eu pictorul tau,
Fiecare cadru cu tine din imaginatia mea,
Ar fi ca o bucata de ziar, c-un zambet mototolit.
M-am gandit sa-ti spun,
Sau sa-ti arat
Cum sub cimentul pielii tale,
Se misca dureros de vizibil
hoarda-ti mintala de minciuni.
Ma gandeam sa te inspir.
Sa te inhalez rapid,
ca pe-o otrava.
Sa-mi stai ascunsa-n spatele ochilor
Intredeschisi.
Cine mai vrea opium?
