5 a.m.

Fumul de tigara saruta aerul, omorandu-l. Asternuturile de matase se joaca de-a v-ati ascunselea printre noi. Parca din cutele lor ies fluturi de carbuni ce-ti fac puful pielii sa roseasca. Ca si sinele de rosu ce ti le-am trasat pe spate. Sa aiba pasiunea mea unde sa stationeze. Si cum sa se plimbe pe pielea ta ca intr-o caleasca din flori mintale.
E iar 5 dimineata. Al catelea rasarit sa fie care ne prinde ascunsi in pete de vin si miros de ceara? Retoric.
Firele de praf se inalta ca si aburii de pe pielea ta.
Se prind in zbor.
Danseaza.
Praf si aburi de caldura. Ce imagine demna de imortaliza! Daca se aduna vor putea oare sa contruiasca o copie fidela a curbelor corpului tau?
Tu dormi.
Tu.
Si-n parul tau se joaca notele lui Mozart. Si parul tau fosneste. Ca o bataie de frunze. Cum ar zice Nichita. Imi lipsesti , maestre!
Mai fumez o tigara. Si ma culc.

Intim

Inca mi-te amintesc.
In rochia-ti rosie de tul si chiffon alb pari sa concurezi gratios mersul leganat de lebada al concurentelor unui concurs de frumusete. Aveai mereu expresia ambigua cu ochii parca cazuti in adancimea cearcanelor reanimate de creionul anticearcan. Aveai mereu incheietura mainii drepte sugrumata de bratara de argint cumparata de pe Lipscani, la care-ti atarnasei in credinta ta in superstitii, mana Fatimei. Sa fii ferita de nenoroc. Si chiar credeai asta. Inocenta-ti invada zambetul larg si puber pe care-l afisai in fiecare secunda, incantata fiind parca de tot ceea ce era in jurul tau. Ca si asiaticii cu ale lor vesnice si déjà agasante aparate de fotografiat. De parca imortalizarea e drum spre neimbatranire. Stupida credinta!
Purtai mereu in urechi diamante incorsetate crud de perle negre de cultura. Ca si mastile imperioase de la opera ce se trag pe chipurile chircite de timp si sufocate de opulenta unei lumi avare.
- Pe tine bijuteriile sunt de prisos! Poteca pe care puful urechii tale il deschide curiosilor pare drum initiatic in frumusetea absoluta a acestei lumi. De ce sa-ti acoperi cuibul suprasternal? Goliciunea l-ar face mai dezirabil decat aparitia primilor muguri de ciresi pe drumurile pline de sarbatoare ale ametitorului Hanami. Te-as numi Aiko, dar numele pe care il ai ti se potriveste mai bine.
Imi ziceam mereu ca parul tau castaniu pare sa fie toamna. In el se impleteau intr-o betie de culoare Dragostea si Esecul. Daca ar fi fosnit, mi-as fi intarit indoielile asupra umanitatii tale. Gesticulai mult. Cu gesture deschise, largi si mereu cu degetele departate. La fiecare cateva secunde iti atingeai parul. O faceai intr-un mod liric, intr-o armonie deplina cu notele de baza ale parfumului tau. Miroseai a mosc si iasomie. Si din cand in cand a biscuiti cu crema roz cumparati vrac de la chioscul din fata scarii.
Citeai mereu poeziile lui Neruda atunci cand te intristai. Te asezai turceste, iti aruncai ceasul de frica timpului si te-ndopai cu Puedo escribir los versos mas tristes esta noche si Earl Grey. Te-ntrebam mereu: Daca frumusetea ar purta un nume, care crezi ca ar fi ala?
Ma priveai mereu pierduta, nemultumita si fara de idée.
Raspunsul decurgea din privirile noastre, din atingerile mele si din elogiul efervescent ce-mi aparea in minte cand ma gandeam la tine.

Insomnia

Insomnia mea,
Himera cu buze rosii de atemporalitate
contur neconturat de intuneric
inteles neinteles de abstract
Insomnia mea,
val de obscur,
loc de sentimente,
loc de memorii.
Insomnia mea.

Himera

Intunericul se lasa
Iti dispare zambetul
Incep sa-ti dispara aripile
Un strat de rugina-ti acopera pielea
Iar ochii..ochii iti picura aur
Rochia ti se transforma-n argint,
buchet de spini iti inghite genele,
de pacate-ti arde gura
Negru trandafir pe crestet se infasoara ca un sarpe de gheata.
Apari...Dispari
Devii...Devii inger?
Esti un vis,un dulce vis al vietii mele amare
Esti himera... himera de argint!

x, y

Observi cum se minuneaza norii? Ii vezi cum se intind lenesi pe cer? Se mai plimba cate unul. Care fugareste cate un porumbel, care mai injura cate un avion. Asta mare de deasupra noastra parca e o capsuna uriasa, din care se hraneste lacom vazduhul. Langa capsuna e unul de seamana cu o efemera de albastru, parca e o pelerine. Sa fie un erou ascuns sub propria-i armura? Sa fie ascuns pe-acolo Superman? Sau sa fi sfarsit intr-adevar asa cum a crezut intocmai creatorul sau? Nu conteaza, mi-e totuna la urma urmei. Mai bine sa mai aprind o tigara.
X: -Asta da viciu! Te imbolnaveste treptat si spre deosebire de altele, dependenta aici e demna. Sau am vrut sa zic ca se manifesta cu mai multa demnitate decat dependenta pe care altele o dau. Iar aberez.
Y: -Nu aberezi. Am inteles ce ai vrut sa spui. Doar ca sunt parca inghitita de acela. Nu ti se pare avid? Nu e ca si cum e o intindere strapunsa de dinti? Nu ti se pare ca ne seamana? Frumosi si trecatori.
Daca as putea sa imi aleg, in fata unui consiliu al absurdului, ce forma as vrea sa iau, as alege cu siguranta sa fiu tot om. As alege sa fiu nascuta din nou in pantecul mamei mele. Sa ma duc din nou la aceeasi gradinita unde m-am sarutat pentru prima data. Desi “norocosul” a inceput sa planga crezand ca vreau sa ii fur jucaria. Sa ascult aceeasi muzica, sa am aceeasi prieteni. Sa am acelasi par moale pe care nu il pot aranja asa cum vreau. Sa te cunosc din nou, sa fiu cu tine inca o data si o mie de ori dupa. Tu ce ti-ai dori?
X: -Cel mai probabil nimic. Toata lumea sa fie un mare parc in care sa ma pot plimba cu tine, tinandu-te de mana si sa umplem peretii garsonierei noastre de fotogafii. Sa fie iasomia floarea nationala, sa fie in loc de atatea printuri, salcami si drumul nostru sa fie plin de nisip verde. Sa fie totul diafan cand sunt cu tine, nu doar efemer. Nimic mai mult.

Introspectie

Frunzele se destramă sub al lunii albastru întuneric ca nişte mănuşi de rugby aruncate în namol. Hoţii de noapte înghesuie nesătuli stelele cerului în saci roşii de catifea. În oraş e linişte. Pe străzi nu e nimeni. Poate doar haitele de câini care-şi dispută alarmant teritoriile. Sub lumina palidă a unui felinar comunist, tinerii chicotesc în şoaptă. Încearcă să se sărute dar sunt distraşi de ţipătul strident al unei sirene de poliţie. Iar a fost prins cineva încercând să fure vise.
Tinerii se ţin timid de mâini. Naivă, fata zâmbeşte pofticios replicilor anodine ale celui de lângă ea. Îmi zic în sine “Aşa se nenorocesc vieţile. Se ascunde fiecare în spatele unui interes. Îmi mut privirea spre magazinul loto. În vitrina de sticlă verde, prăfuită şi plină de aracetul afişelor, tronează impetuos lumina unei firme luminoase: “Câştigătorul loto 6/49 de săptămâna aceasta este D.Constantin. Norocosul este aşteptat să îşi ridice premiul până pe data de 19 mai 2009. Oraşul a rămas fara aer. Liniştea sa, însclăvită de domnia peturilor aruncate pretutindeni, se arată la faţă după ce ultimul beţiv a părăsit “La Mitică” pentru a poposi nesilit printr-un sanţ. Până a doua zi dimineaţă, când, oarecum ciclic , îşi va relua ziua anterioară.
La câţiva metri depărtare, se aude vântul cum bântuie gangurile periculoase din jurul măreţelor acoperişe ale pierzaniei morale. Vântul şi liniştea se împreunează sub domnia mizeriei şi a bordelurilor. Mi-a devenit orasul dezolant. E trist şi urât ca mirosul insuportabil ce e peste tot în aer.
Florile se întorc dezamăgite în pământ, mugurii se retrag înspăimântaţi în crengile copacilor, tot universul îşi ia o pauză. O mică pauză de ţigară şi de o introspecţie.

-Ce s-a intamplat?
-Trebuie sa vorbim.
-Desigur. Ce e?
-Aici se termina tot.
-Ce? De ce?Unde?Cand?Cum?Cu ce am gresit?
-Nu e vina ta. E vina mea. M-am indragostit.
-Dar e un lucru bun. Eu te iubeam de mult timp.
-Nu intelegi. Te iubesc!
-Si eu te iubesc. Esti tot ce mi-am dorit.
-Iubirea pentru mine e pretextul irealitatii. Trebuie sa ma trezesc. Daca iubesc,sufar. Mereu sufar.
-Dar nu e mereu asa.
-Te-nseli. Mereu e asa. Dragostea nu e decat un pretext. E un pretext sa te comporti copilareste.
....................................................................
................................................
Cel care mereu s-a purtat prosteste.