Hiroshima dupa Ovidiu

Miroase aerul a sulf.
A nisip ud si-a bucati de carne uitate
 la soare.
Mor cuvintele incetul cu incetul
si dispare din mine
poemul.

Se cojesc literele de pe pielea mea

si adorm in bolul cu lapte de la picioarele noastre.

“-Tine-ma de mana.” imi spui

Imi tremura picioarele iar bolul de lapte

se varsa-n crestetul  pamantului

ce miroase a sulf.

Jurnal de octombrie

Mi-e frig si m-acopar cu toamna.
In locul tau, pe pat,
nimic.
Un gol mare, alb
si-o imensa tacere.
De cand ai plecat,
intreaga casa-si expune oasele la uscat.
Fara tine,
universul e un loc teribil.
De cand ai plecat m-acopar cu toamna
si vise cu drumetii pe calea lactee;
nu-ti mai aud pasii, si nici nu mai miroase a tample
iar in dreapta mea
se sfarseste, incet, iubirea
pe care nu am trait-o.

Vesmantul elefantilor

Pamantul nu mai are culoare.
 E doar un ochi urias de sare.
Pamantul nu mai are culoare
iar tu,
privesti cum se dezbraca elefantii de timp
si-si arunca pacatele in zari.
Le-aduni vestimentele pe brate.
Te acoperi cu pacatele lor
si pe usa din spatele ochilor tai
rasare indoiala.

Pamantul nu mai are culoare
iar tu
nu stii daca m-ai iubit vreodata.

Ruga

Am nevoie sa nu ma lasi singur.
Mi-e greu acoperamantul
si sufletul, un soare mocnind.

Am nevoie sa nu ma lasi singur
aidoma unei case parasite
in care nu adie vantul
de frica cerului ce plange.
E greu pamantul si marea
inca nu incepe.

Am nevoie sa nu ma lasi singur
asemenea unui copil
abandonat
unei tumori gigantice.

Din prea multa iubire IV

Noua ni se vor umple urechile pana la refuz

cu durerea pe care-o nastem

in fuga noastra de-a lungul

Caii Lactee

Ne vor astepta cu sete

in toate cinematografele

ce vor sa ne expuna

fragila tinere de mana

Dar noua,

ni se vor umple urechile de durere pana la refuz

si in fata noastra se topesc fluturii

de-o amara invidie.