Despre singuratate

N-am cunoscut lucru mai fizic decat singuratatea

pe care-o resimt,

in atatea lungi asteptari.

Am o singuratate complexa precum un raport meteorologic.

Cu ceruri partial noroase, umezeli relative,

averse de ploaie, vant, furtuni si ceruri acoperite.

Cunosc o singuratate cetoasa ca o zi de toamna

in primele momente in care pleci.

Vazduhurile se-ntuneca si nepasarea inghite hulpava

ochii tai caprui.

Se anunta precipitatii menite sa spele obraji maini, noduri in gat

si intrebarile retorice.

Cunosc o singuratate cu o presiune atmosferica interioara crescanda,

atunci cand timpul pare ingreunat

de impotentele mele.

Cunosc o singuratate lichida, irespirabila

atunci cand mi-e greu sa intrevad,

cu ochii aproape inchisi,

nepotrivirea noastra.

Trupuri paralele

Imi place sa dorm cu pieptul pe spatele tau
si sa-ti sarut metodic ceafa. Milimetru cu milimetru.
Ochii tai, ferestre spre infinit, sa zaca intemnitati
de pleoapele-ti dumnezeiesti.
Puful urechii tale, n-a fost niciodata mai dulce.
Timpul nu e decat un solvent amarui
ce ne apropie trupurile.

In aceasta lume noua, suntem doua slove identice.
nascute de mana aceluiasi mester.
Younes,
omul meu albastru,
e ultimul poem pe care ti-l scriu.

Imi place sa dorm cu pieptul pe spatele tau,
in toamna existentei mele.

Intoarcere

Sunt clipe in care lacrimile ti se intorc acasa,

in coltul ochiului tau caprui,

Younes,

omul meu albastru,

Aerul pe care il expiri se intoarce acasa,

in plamanii tai atacati de tutun.

in torsul tau mangaiat de coaste si voluptati.

Sunt zile in care cuvintele ti se intorc acasa,

intre buzele voluptoase, in gura ta plina de dinti albi,

transformandu-se-n sunete,
ce se culca alene pe diafragma ta.

Sunt zile in care treamatul porilor tai imi dezbraca gandurile

si se intorc acasa,

asternandu-se pe trupul tau.

Sunt clipe in care totul nu e decat o intoarcere in noi insine.