Oda

Younes,

liniile primului meu paradis le-am creionat cu tine.

Minele cuvintelor noastre, taiau carnurile paginilor.

Ceruri deschise, albe, caini rosii, mult verde si nuduri.

Ce de nuduri!

Suferinta-n picaturi, face viata mai frumoasa.

Sunt obosit. Ca un melc.

Melcii-si cara casa pretutindeni.

In spate.Tarandu-se.

Eu, am amintirea ta.

Paradisul meu devenit templu.

Recviem

Din genunchi, pamantul pare format din baloane de sapun.

Imi picura gandurile. Pe nisipul murdar, ideile mele freamata ca o mare de furnici,

prefacandu-se-n versuri de dragoste pentru tine.

In slove antice, simple, incarcate.

In van.

Cu tine n-am pierdut nimic material, insa m-am pierdut pe mine.

Younes,

Daca m-am cunoscut, prin tine

In absenta ta, cine,ce, cum sunt?

Cu timpul

M-am gandit sa-ti multumesc pentru  amintiri,

ce-mi tin pieile pe mine ca un cui in talpa.

Cuvintele pe care nu ti le-am spus,

nici ieri, nici azi,

inca se zbat ca-ntr-o corida;

Peste putin timp, toate aceste ganduri vor pieri.

Sunt om.

Biologic  mananc, beau, ma pis si ejaculez.

Mi-e mai greu cu simtamintele,

pentru care-ti sunt recunoscator;

Candva te voi uita.

Dezordine

Sunt obsedat de ploaie. De apa. De intuneric.

De tine si de Tiersen.

Ce-are a face?

In coltul ochilor, ridurile tale, par slove.

Parca ti-e intregita privirea de ele.

E ca si cum ochii tai spun jumatati de propozitie si cutele-o continua.

Ai o frunte mare, carnoasa, calda,

Ca o paine aburinda, cu seminte si bucati de timp.

Iar buzele, o, acele unitati de fericire!

Ce-njura, scuipa, fumeaza, barfesc si saruta al naibii de bine.

Nu ne-am vazut nici astazi, dar gandul ca te stiu

Ma tine viu ca-ntr-o visare.

Cod galben

Ploua-n Bucuresti.

De frica apei, pacatele navalesc in gurile de canal.

Loviti de umbrele copacii plang.

In ochiurile de apa, buzele tale par tremuratoare.

Sarada noastra, ia forme geometrice,

cu fiecare picatura desprinsa.

Ploua-n oras. Si-n noi.

Respiri greu si-ti simt venele pulsand.

Te-ncrunti si taci.

(E-n regula. In ploaie, poti sa plangi caci nu te vede nimeni.)

Ploua-n Bucuresti.

Prezent

Azi,

m-am gandit sa-ti scriu un poem

si mi-a venit in minte Lolita lui Nabokov.

Si mi-am imaginat cum ti-as framanta trupul, buzele si fesele;

lovindu-le cu leustean, rozmarin si vanilie.

Si-am trait in filmul asta 10 secunde.

Si-am scuturat capul, sa-mi ating fruntea cu parul,

Visele neimplinite si sa fugi.

Azi,

Ma gandeam sa-ti scriu un poem,

Dar n-am facut decat niste mazgalituri in timp ce ascultam Europa Fm.

Primavara

Ce dimineata lunga, pare fiecare clipa-n care,

se sparge privirea mea de granitul tamplelor tale.

Ce viata lunga pare c-am,

de fiecare data cand fac ruga trupului tau;

Gurii tale rosii, iritate, zgomotoasa, absenta.

Buzelor ce-au sarutat barbati, femei, mame, frati si bunici.

 Morti.

Cerul gurii tale zgariat de biscuiti.

O lauda, umerilor tai de minotaur si amazoana suferinda.

Elogiez talpile tale,

Scuturi carnoase de-nfruntat jaratec, nisip si asternuturi moi.

Ce eternitate pare fiecare moment trecut in care ai fost si nu vei mai fi.

Vise

Fara greutate, visele noastre

se intalnesc la raspantiile ochilor.

Acei ochi caprui, cadrilati, umezi;

Ochi de copil.

Acei ochi in care pamantul pare ca s-a jucat

de-a Dumnezeu.

Acolo zac.

 Rostogolite. Inerte.

Sirene-n umori.

Visele noastre par lungi imbratisari.

Haiku I

Timp de vineri seara.

Papadii.

In jurul tau, noaptea se lichefiaza si-ti pipaie coapsele.