Cuvinte pentru maine

Younes,

cate prozodii sunt de ajuns pentru a alimenta

buzele astea cititoare de horoscop?

Tie celui de ieri

si mie celui de maine,

le voi oferi in schimbul unui zambet scurt,

zapada proaspat adunata de toti copii parcului,

in zile ude

cand isi vor fierbe hedonistic

hormonii in cearceafuri de bumbac.

Tie celui de ieri

si mie celui de maine,

le-as ascunde cuvintele urate intr-o cutie de ceai

si-as vinde potiunea fiarta

la colt de strada,

in schimbul unui zambet scurt.

Younes,

pe tine cel de ieri

si pe mine, cel de maine,

i-as ascunde intr-o nava spatiala,

capitonata de mii de perechi de buze

sa-si consume frenetic

ploile, ninsorile, timpul,

lipiti unul de celalalt.

Prescriptie pentru anxiolitice

Am sculptat cu degetele-mi batrane,

mii de gauri in peretii camerei noastre.

Ti-am zbierat numele.

Cu nebunie.

In fiecare dintre ele.

Le-am umplut ochii cu ecoul

celor sase litere.

Younes,

esti farama din esenta existentei.

Dormi la radacina intregii naturi,

si tot ce naste, misca, moare,

te poarta-n vant ca pe un imn al lunii.

Younes,

am sculptat cu degetele-mi batrane,

mii de gauri in peretii camerei.

In care ti-am zbierat, cu nebunie,

numele.

Younes,

omul meu albastru.

Criminalistica emotionala

Lacrima ce mi-a salvat viata

s-a inscris la maraton pe obraji fierbinti,

iar timpul din trupul meu

se-nghesuia intre buzele carnoase,

ale unei lungi asteptari.

Nostalgia-si picura pe limba stropi de cianura.

Metodic, fiecare apropiere de coastele tale,

de carnea tare, de pielea invinetita,

de parul grizonat si pofta teribila de viata,

se transforma in poteci rosii.

Orice lasa o urma, iar intrebarile ce-mi dorm

pe diafragma, atunci cand te apropii,

sunt semnele trecerii tale.

Lacrima ce mi-a salvat viata

a pierit inghitita, in gura mea flamanda,

de setea unei iubiri pierdute.

Idioma fizica

In noaptea in care iti sarutam ochii inchisi,

gemeai.

Conturul trupului tau se pierdea-n pete de vin

si fiecare susur al matasei pe pielea ta,

fina,

ma tinea captiv intre versurile unei poezii

A noastra,

Younes.

As fi vrut sa-ti inghit respiratia

sa te stiu atat de prezent in mine

cat si in afara mea.

In noaptea in care iti sarutam ochii inchisi,

iti atingeam cu frica umerii,

si ma gandeam

ca viata mea, nu e ce am dobandit, ce am crezut, ce am simtit.

Ci se-ntinde diafana

la cativa centimetri distanta de ochii mei.

In noaptea in care iti sarutam ochii inchisi,

gemeai.

Iar geamatul tau,

era cea mai frumoasa muzica pe care rezona

nimicnicia mea.

Despre singuratate

N-am cunoscut lucru mai fizic decat singuratatea

pe care-o resimt,

in atatea lungi asteptari.

Am o singuratate complexa precum un raport meteorologic.

Cu ceruri partial noroase, umezeli relative,

averse de ploaie, vant, furtuni si ceruri acoperite.

Cunosc o singuratate cetoasa ca o zi de toamna

in primele momente in care pleci.

Vazduhurile se-ntuneca si nepasarea inghite hulpava

ochii tai caprui.

Se anunta precipitatii menite sa spele obraji maini, noduri in gat

si intrebarile retorice.

Cunosc o singuratate cu o presiune atmosferica interioara crescanda,

atunci cand timpul pare ingreunat

de impotentele mele.

Cunosc o singuratate lichida, irespirabila

atunci cand mi-e greu sa intrevad,

cu ochii aproape inchisi,

nepotrivirea noastra.