Intoarcere

Sunt clipe in care lacrimile ti se intorc acasa,

in coltul ochiului tau caprui,

Younes,

omul meu albastru,

Aerul pe care il expiri se intoarce acasa,

in plamanii tai atacati de tutun.

in torsul tau mangaiat de coaste si voluptati.

Sunt zile in care cuvintele ti se intorc acasa,

intre buzele voluptoase, in gura ta plina de dinti albi,

transformandu-se-n sunete,
ce se culca alene pe diafragma ta.

Sunt zile in care treamatul porilor tai imi dezbraca gandurile

si se intorc acasa,

asternandu-se pe trupul tau.

Sunt clipe in care totul nu e decat o intoarcere in noi insine.

Omului albastru

Prin viata ta as trece ca pe o strada frumoasa,
lunga, instinsa si nepopulata.
Pietrele sunt doar episoade in care te-am vazut.
Scurte memorii, jurnale.
Diapozitive cu par auriu.

Pe o astfel de strada, rosul sangelui meu
scrie epistole locuitorilor universului.
Juraminte pierdute de afectiune, inchinate tie
Younes,
omului meu albastru.

Habeo, habere

Sa mori pentru a descoperi frumusetea,

pentru a afla ca spatele tau nu e nimic altceva decat o fantana de lumina

si ca din coastele tale se iveste

galbena si diafana, penetranta,

insasi esenta vietii.

Sa stergi praful de pe picioarele unui batran

si sa alini obrazul ud al unui copil,

nu-s decat cuvinte rostite de gura unui intelept.

Cuvinte sortite pierii.

Caci adevarata minune e sa cunosti ca toti atomii Universului

s-au inghesuit in cutia ta toracica

si fac insasi absenta ta,

 o prezenta materiala.

Aceasta este, Younes,

avutia mea.

Asteptare

Intr-o zi voi muri.

Si mi-e frica ca nu voi afla inainte de orice despartire

ce forma are inima ta?

ce-mi face sangele sa-si abandoneze coama spumoasa si sa doarma linistit,

albastru si sarat, ingenuncheat in fata gandurilor tale.

Din ce sclipiri de lemn si lut, se naste viata inauntrul trupului tau?

Intr-o zi voi muri.

Ma plimb si astept

sa ma primeasca oceanul in sinea ta.

Si sper ca acolo, in tot acel intuneric sa aflu,

ce forma are inima ta?

Manifest pentru iubire

Mi-ar placea sa te opresti din a-mi alerga inima. Intr-o zi se va opri si va ceda.
La fel ca toate gandurile indreptate spre tine. Se vor opri si vor inceta sa existe.
Atunci cand voi fi in stare sa-ti separ existenta de orice matematica emotionala.
Nu are relevanta ce am simtit eu sau ce-ai simtit tu.
Lucrurile astea nu se pot cantari. Nu poti cuantifica emotiile.
Si o stii.

Nu conteaza cine pe cine, cine cu cine, cat, cum, cand sau unde.
Nu e totul doar un cancan.
Important este sa ma intrebi ce simt. Si sa te intereseze.
Doar prin empatie putem naste un manifest pentru iubire.
Stii si asta.

Mi-ar placea sa te opresti din a-mi bantui mintea. Intr-o zi se va opune si vei disparea.

Atestat de nebunie

Da, am voce si am sa-mi tip in aer alb, vietile.
Toate trei, noua, sau o suta cate mi s-or permite.
Focul arde, curata si spala, binecuvanteaza si sterilizeaza
asternuturile in care ti-ai uitat pasiunile, miscarile, lichidele
picioarele incarligate, degetele experte-n manuirea cerii de epilat,
sexul nocturn, ametic, letargic, insomniac, ratacit,
profesionist, oligofren, naiv, frigid, fierbinte,
rosu si uscat.
 

Da, am voce,
si poate nu o fi vreo simfonie dulce-amaruie, nici vreo secunda din Jaroussky,
aparte de miile de rasunete din crestetul meu,
limitate-n existenta de ochiul triunghiular ce mi-l pictez pe frunte,
lunea si martea,
am o voce rece, mai rece decat un cadavru pe masa de operatie.
 

Am voce, am voce, am voce,
si-al ei rasunet iti va duce la pieire existenta.