marți, noiembrie 06, 2012

Ecoic/a



Ti-am muscat urechea, pentru a-ti inghiti auzul.

M-am dezbracat de suflet si te-am invelit cu el,
 plimbandu-mi-te prin fata ochilor
ca pe lumina cea dintai.
Ti-am rostogolit auzul de-a lungul limbii mele
si-a gurii mele mari si bolnave.

Rostit de tine, numele tau
avea gust cald, ca o mancare, prafuita, ca o promisiune de fericire,
ca un zgomot de ambulanta grabita.

Ti-am muscat urechea, pentru a-ti inghiti auzul,
pentru a te sti parte din mine.

vineri, octombrie 26, 2012

Dorinta

Acum ca te am gasit,


Vrei sa?

Vrei sa taci 5 minute?

Si sa ma lasi sa-ti contemplu tamplele?

Sa-ti dezechilibrez pleoapele

nascatoare de priviri ucigase, de priviri triste, reci, lichide.


Acum ca te am gasit,

Vrei sa?

Vrei sa te intinzi langa mine

Sa ne gasim oasele unele langa celelalte

Si pieile noastre calde, rosii, faramicioase.

Si-asa intinsa, lasa-ma sa te adulmec

sa te framant,

sa te respir ca o portie sanatoasa de opium.


Acum ca te-am gasit,

Vrei sa?

Vrei sa ramai?

miercuri, octombrie 17, 2012

Octombrie in pat

Octombrie in pat.


Corpul tau se agata de albul cearceafurilor.

Aroma pielii tale apasa aerul incaperii

si tot corpul tau pare un dans galben, o zvacnire, o lupta,

o portie mare de tandrete acoperita de o crusta dulce de-agresivitate.

De-a lungul siluetei tale,

secundele se-arunca-n elegii amare.

In clipe trecute, in vorbe dureroase, tacute, nerostite.

Cuvinte aduse pe varful limbii si inghitite.


Octombrie in pat.

Younes, timpul meu cu tine e o confesiune interioara.

luni, septembrie 17, 2012

Gri diafan

Ecoul rasfrant al numelui tau,

sta pe buzele fiecarui val ce saruta in taina stancile.



Cand te stiam, timpul era infinit si verde;

Memoriile mele, se jucau cu slovele cuvintelor tale

si da, fiecare dimineata avea gust de aer curat.

Cand te stiam, eternitatea se plimba pe un manunchi de minute,

Cu tine, alergand grabita prin sonetele pasilor tai.



Ecoul rasfrant al numelui tau

statea pe buzele fiecarui val ce saruta in taina stancile.



luni, august 27, 2012

Vals mintal


Cu tine-as locui si-ntr-o cutie de chibrituri,
intr-un pantof, o urma in asfalt , o scobitura in copac,
intr-un minim de loc
 hranit cu timpul tau,
unic, infinit si tandru.

Younes,
cu tine-as locui
pe un vals, purtat ca o samanta de parfum,
pe acorduri de tristete.

vineri, august 17, 2012

Cer galben


La capatul lumii, despartirea noastra se vede ca un cer galben.
Cald, aproape viu.
Aerul are gust de tigara-mbibata in lapte
si fiecare adiere, e o cursa olfactiva spre amintiri.
In trecutul nostru, degetele purtau vin in pori, in cicatrici si-n cute.
In trecutul nostru, atingerile erau ca incercarile de a tine apa in maini.
Senzoriale, depline si-n van.

Despartirea noastra e un cer galben,
ca o rana ce sta sa se vindece.

miercuri, august 08, 2012

Intalnire


Cand ni s-au intalnit privirile,
degetele noastre se cautau deja frenetic.
Am sarit in apa si tot albastrul ei s-a transformat
intr-un galben de emotii.

Si-am luat sarea-n pori, in obraji, buze si umeri tineri,
am ratacit in mare si ne-am hranit cu scoici,cu umbre si sirene.
Iar pieile noastre se dizolvau
ca paginile unei scrisori de dragoste intr-un cer lichid.