Trebuie sa ma apar de tine
de acele picioare viguroase, atat de puternice
cu care pasesti ca primul omul pe luna
in mijlocul plamanilor mei
aplecandu-te spre miezul respiratiei mele.
Acolo jos, nu e aer decat pentru o respiratie
cat o clipita
in care iti rostesti numele
si apoi dispari
mai departe prin mine
ratacind prin aorte
un hanibal fara sabie
cautand sa cucereasca umbrele
mortilor ce nu i-au platit tributele.
Imi spun ca trebuie sa ma apar de tine
si apoi tac
inghitind, cu sete,
picurii ce-ti strabat, haotic,
fruntea.
